Astro-Coaching,  Holistic Coaching

La mulți ani Solstițiului de Vară!

Haideți să ne bucurăm de energia clipelor de acum! Acum este momentul în care ziua domină noaptea.

Vara și-a intrat în drepturi și grădinile sunt îmbelșugate. E timpul vacanțelor și timpul când ne bucurăm de lumina târzie de afară. Celebrăm în continuare Zeița Mamă din ahetipul Zeiței Triple. Celebrăm fertilitatea, fecunditatea și extrovertirea.

Avem în față un moment cheie, un portal prin care energia feminină și masculină se pot echilibra și suntem îndemnați să medităm pentru asta, dacă putem, acum în mijloc de zi.

În timpurile de acum când negativitatea încearcă tot mai mult sa ne scufunde în valurile tulburi, suntem îndemnați să ieșim la lumină și să vedem imaginea reală a tot ce se întâmpla în jurul nostru, sa nu ne lăsăm pradă manipulării de orice fel și să avem discernământ în privința gândului – cuvântului- acțiunii = manifestării.

Este un moment de bucurie pe care mulți nu si-l mai definesc, Este un dans al energiei feminine ce trebuie lăsată liberă, nu suprimată.

Pentru acest eveniment, păgânii se pregăteau din greu, iar sărbătoarea cu ritualurile ei erau literă de lege. Romanii o sărbătoreau pe Vesta – zeița inimii, al focului sacru și care proteja căminul. În templul ei veneau femeile să se roage pentru a le fi protejate mariajul, feminitatea, virginitatea.

Pentru această sărbătoare se fac focuri de tabără pentru purificare, iar fumul este văzut ca o protecție..

FOC DE TABARA

 

Solstițiul de vară este simbolic nunților după ce s-a trecut prin echinocțiul de primăvară simbolizând flirtul și sărbătoarea Beltane (1 mai) care este momentul fertilizării, al consumului relației, al sexualității.

Am menționat faptul că trebuie să ne îndreptăm către pozitivitate și realitate. Suntem susținuți de Neptun retrograd în Pești ce face ca vălul iluziilor, al viselor să se mai diminueze, ajutându-ne la capitolul discernământ. Saturn este și el retrograd în Capricorn și ne îndrumă să privim în interior și să destructurăm totul pentru a ne putea structura din nou cu resursele prezente.

Deși este o perioadă dedicată expresivității, extrovertirii și sociabilității, noi suntem împinși să ne transformăm să schimbăm, să dărâmăm structura interioară, credințele și gândurile pentru a ne activa cu adevărat motoarele și pentru a ne regăsi pe noi dezbrăcați de traume, umbre, frici, frustrări și judecata absurdă apoi să revenim la purul nuclEU. Pluto muncește din greu cu noi.

E o perioadă pe care o privim ca pe o letargie, în care nu ne mai regăsim în nimic, dar transformările se petrec la nivel subtil așa că trebuie să rezistăm în continuare gândindu-ne la singura lege a umanității fiind iubirea universală și cum s-o exprimăm din abundență pentru noi și pentru cei din jur ajutați de Venus în Leu.

O vară frumoasăăăăă!

 

Foto: www.pexels.com

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: