need help?
Astro-Coaching,  Holistic Coaching,  Personal Development

5 aspecte importante care vin la pachet cu Luna Nouă din Vărsător

Luna Nouă în Vărsător ne dă o mână de ajutor și ne aduce un aer proaspăt care încearcă să ne repună pe o poziție obiectivă față de dramele perioadei în care ne aflăm. 

Anul acesta a început în forță și ne pregătește psihic pentru schimbările ce vor avea să vină.

Luna nouă se formează pe 4 februarie la ora 23:06 și ne împinge să plantăm semințe legate de detașarea noastră emoțională de trecut. Ea ne face o invitație de nerefuzat și ne insuflă dorința pentru a rupe barierele trecutului și ne arată când ne învârtim în cerc. Suntem îndemnați să ne oprim din plânsete, să ne liniștim, gândind la rece următoarele mișcări.

Pentru a fi pregătiți, este bine să aruncăm o privire asupra celor mai importante aspecte ce se vor contura în mentalul colectiv:

1. Soare – Lună – Mercur 🙂

Această relație va fi unul dintre cele mai bune aspecte deoarece Soarele, Luna și Mercur se află în semnul Vărsătorului. Ea ne îndeamnă să privim totul ca pe o investigație, o cercetare asupra propriului nostru psihic, asupra reacțiilor ce se petrec în noi. Le vom diseca.

Cu alte cuvinte, ne va face să conștientizăm la nivel înalt ceea ce ni se întâmplă, iar obiectivitatea va fi tot timpul prezentă. Mercur în Vărsător ne comunică toate minusurile noastre cu o voce care nu judecă și ne dă o altă perspectivă a lucrurilor. Ne face să fim intuitivi, să ne ridicăm mereu deasupra problemei și ne va ajuta să ne exprimăm într-un mod detașat viața noastră lăuntrică.

Relația celor 3 ne trimite, prin antene, șocuri electrice care ne vor da un nivel ridicat de creativitate pentru gestionarea problemelor, ceva mai profunde, cu noi.

Chiar dacă nu l-am prezentat, el ne ‘veghează’, Jupiter ne întâmpină și completează chimia făcând un aspect frumos cu cei trei muschetari (Soare, Luna și Mercur). El apare ca  un adervărat D’Artagnan cu oportunități pentru a ne dezvolta spiritual și material dăruindu-ne o stare bună și indemnându-ne la detașare pentru a vedea aceste oportunități.

Jupiter ne spune să ieșim, să ne conectăm cu ceilalți oameni pentru a ne forma o comunitate. Ne arată că nimeni nu este perfect într-o societate care pune presiune pe noi și dorește doar perfecțiune. Jupiter vrea să ne relaxăm puțin.

momentul pentru o pauză

Foto: Kalen Emsley

2. Marte – Pluto 🙁

Marte va fi în cuadratură cu Pluto, asta însemnând că se va produce o transformare la nivel psihic deoarece inconștientul va ieși la iveală incontrolat prin anumite circumstanțe. Marte va fi la butoane și ne va apăsa pe răni, iar Pluto va împinge lucruri la suprafață care nu sunt tocmai ușoare pentru noi.

Într-un fel va fi bine pentru că ne vom reaminti de noi și de ceea ce vrem noi, Marte fiind micuțul egoist – copilul. Ceilalți vor vedea ca ne facem rău singuri, dar numai noi știm ce anume avem nevoie cu adevărat, ascultându-ne intuiția. Restul aspectelor ne vor ajuta să ne ascultăm vocea interioară.

Vor fi expuse frustrări pe care le-am ținut în partea de umbră și poate, acolo va începe o reparație. Ar fi bine să punem schele, să tencuim și să dăm cu glet.

Va fi un tranzit intens și cu multe emoții implicate pentru că am fost foarte limitați de societate și a trebuit să ne ascundem astfel încât am uitat cine suntem. Vom fi furioși, defensivi și va trebui să avem grijă pentru a nu-i răni pe ceilalți. Furia poate fi canalizată și putem fi creativi punând pasiune în ceea ce facem. Trebuie doar să rămânem conștienți și să ne folosim de instrumentele care ne vor fi date.

Este momentul pentru acceptarea noastră totală și pentru o integrare a tuturor părților psihicului.

3. Venus – Uranus 🙂

Acum că Venus se mută in Capricorn, lucrurile vor deveni puțin mai serioase. Am cam terminat cu exploratul și deja știm ce pasiuni avem și ce obiective trebuie să ne setăm. Începem să știm ce vrem și să vedem ce are cu adevărat valoare în viața noastră 😀 .

Cu trigonul Venus-Uranus vom vrea să avem altă abordare în a stabili pașii pentru obiectivele noastre. Vom vrea o doză de noutate în relațiile pe care le avem deja și le privim cu optimism vrând să îmbunătățim ce avem.

Nu ne mai dorim rutină și aparent se vor ivi tot felul de căi prin care să ne facem viața de zi cu zi puțin mai interesantă.

Creativitatea apare și ea din nou ca subiect și vom avea toate instrumentele pentru a ne canaliza constructiv furia pe care am amintit-o mai sus. Astfel, arta va fi mai discutată decât de obicei, iar partea conceptuală va fi mai valorificată decât tehnica.

4. Saturn – Neptun 🙂

Sextilul dintre aceste două planete, ne trimite la o munca spirituală și este un aspect foarte bun pentru manifestare. Ne face plăcere să ne urmărim scopurile și suntem îndemnati să învățăm, să mergem la cursuri sau să ne autoeducăm într-un mod strict pentru a avea ceea ce ne dorim.

Ne setează pe o cale spirituală pentru a învăța mai multe despre noi și despre originile noastre, cu scopul de a avea reușite în viață pe toate planurile.

Nu ne dăm în lături de la ceea ce ne dorim pentru că știm care sunt limitele și știm să ne conectăm direct cu obiectivul atins prin vizualizare profundă.

5. Marte – Nodurile Lunare

Nodul Nord în Rac ne ia la rost în legătură cu Marte în Berbec. Ne face să ne frustrăm și vrea să ne punem întrebări în legătură cu ce am făcut noi până acum ca să ne dezvoltăm. Ne-am canalizat energia unde trebuie? sau ne-am concentrat-o pe lucruri irelevante și am rămas în aceleași traume fără să vrem să ieșim. Unde ne-am dus bătăliile? Pe ce fronturi? Suntem siguri că lupta pe care o ducem este cea corectă?

 

Anxietatea este o temă foarte importantă anul acesta pentru că ni se cere vindecare, ni se cere să ieșim din noroiul nostru călduț, fără să mai așteptăm să ni se dea. Trebuie să punem umărul la muncă pentru a ieși din mentalitatea de victime. Universul nu stă după noi și va trebui să fim în stare să gestionăm lucruri mari.

Luna Nouă ne va împinge să ne depășim limitele pentru că suntem nemulțumiți de societate, de noi, iar acest lucru va creea o conștientizare în masă. Acesta este un timp în care să ne oprim, să reflectăm și să medităm.

Putem face liste pentru a ne seta obiectivele și putem să ne folosim de altarul de la Imbolc în meditația noastră.

 

O lună frumoasă!

 

Foto:Franck V.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *