Salut!

Eu sunt Claudia și pasiunea alături de misiunea mea este înțelegerea profundă a condiției umane, ajutând și devotându-mă în totalitate nevoilor spirituale ale umanității.

Am crescut într-un mediu în care accesul către spiritualitate a fost extrem de ușor, părinții mei fiind mereu pasionați de subiecte precum metafizica, șamanismul și literatura științifico-fantastică. Copil fiind, am avut la îndemână resurse ce mă făceau să îmi pun foarte multe întrebări despre „nevăzut” și acea parte a vieții care nu poate fi deslușită, iar astrologia a făcut parte din mine încă din primii ani de viață.

În adolescență am început să fiu interesată de mitologii, druizi, magie, păgânism, șamani și de învățăturile gnostice. Am studiat fizica, iar pe parcursul stundenției am făcut tot timpul o paralelă între ce învățam în cadrul cursurilor și ce învățam individual. Prin acest lucru am reușit să am o privire de ansamblu, să nu gândesc unghiular și să ies mereu la lumină.

Am participat la workshopuri și conferințe naționale și internaționale pe temă astrologică și spirituală, am urmat cursuri și am studiat natura umană. Consilierea a venit natural descoperind faptul că pot forma legături profunde cu oamenii fiind o persoană foarte empatică, ajutându-i să iasă din impas.

Tragedia Colectiv a venit ca o trezire brutală și dureroasă din toate punctele de vedere, iar reamintindu-mi misiunea am urmat cursuri  pentru a deveni și consilier pentru dezvoltare personală.